
Intrebari Frecvente
Întrebări frecvente pe care le auzim des și la care vă răspundem cu cea mai mare plăcere.
Ne confruntam adesea cu aceste intrebari frecvente venite din partea clientilor. Incercam sa raspundem punctual in cele e urmeaza.
Este necesară programarea pentru efectuarea unei radiografii, tomografii sau a unui set ortodontic complet?
Nu aveți nevoie de programare. Pacienții vor fi preluați în ordinea sosirii. Ne puteți găsi în timpul programului de lucru:
Luni – Vineri 10:00 – 18:00
Sâmbătă 09:00 – 14:00
Duminică Închis
În cât timp sunt gata investigațiile?
Rezultatele radiografiilor dentare se dau pe loc în format printat sau doar în format digital, la cererea medicului sau pacientului. Investigațiile care necesită prelucrări pot dura de la 24 până la 48 de ore.
Se pot efectua radiografii sau tomografii dentare în perioada de sarcină sau alăptare?
Radiografiile dentare și tomografiile dentare CBCT nu prezintă un risc deoarece dozele de radiație sunt în număr mic iar radierea se face strict pe o zonă localizată. Pentru a evita radierea altor zone, toți pacienții sunt protejați de un șort special din plumb.
Copiii pot efectua radiografii sau tomografii dentare CBCT?
Aparatele din centrele VISIODENT sunt dotate cu programe speciale pentru copii, iar pe perioada expunerii la radiații vor purta un șort de protecție. În plus, centrele noastre respectă principiul A.L.A.R.A (as low as reasonably achievable), adică folosim cea mai mică doză posibilă.
Care este procedura realizării unei radiografii dentare extraorale sau a unei tomografii CBCT
Pacientul va fi rugat să îndepărteze toate obiectele metalice de la nivelul capului și gâtului (cercei, lanț, agrafe, ochelari, piercing) cât și de la nivelul cavității bucale (proteze detașabile, aparat dentar mobil). Acestuia i se va pune un șort de protecție cu plumb și va fi plasat, în funcție de tipul de radiografie sau tomografie, în dreptul aparatului la care se va realiza expunerea. Va fi rugat să stea nemișcat pentru câteva secunde pe parcursul expunerii.
Care este procedura realizării unei radiografii dentare intraorale?
În cazul radiografiilor intraorale nu este necesar să îndepărtați obiectele metalice de la nivelul capului și gâtului, doar a lucrărilor protetice mobilizabile (proteze dentare). Pacientul va fi rugat să muște pe o plăcuță, care se introduce în cavitatea bucală alături de filmul radiologic. Pentru ca imaginea să fie clară și să cuprindă exact zona de interes, este foarte important să rămâneți nemișcat până după realizarea expunerii, care durează în jur de 3 secunde.
